Macron şi POLITICA sa anticreştină

La fel ca cei din Internaţionala proletară, visul lui Macron era să conducă Europa. Apoi lumea.

Maşina de propagandă era turată la maximum. Combustie, cât cuprinde.

Pentru că neomarxismul e un abţibild urât, s-a drapat în curcubee şi şi-a zis că el e magicianul progresismului global.

Noul revoluţionar al Fran­ţei trebuia să fie secat de sentimente, de respect faţă de familia tradiţională, faţă de credinţă, un tip uscat, un jolly-joker gata de jucat pe tabla societăţii în civil în diferite cauze. Păi ăsta e quelque chose-ul androginismului politic cu telecomanda ascunsă.

Macron era en marche. Astăzi e chinuit de griji şi de previziuni lugubre. Demonii să nu-l sluţească. N-avem nevoie de încă un erou. Ne ajunge un Quasimodo, cel original, omenirea e sătulă de cópii. Acum sunt sute de mii de demonstranţi împotriva sa.

În urmă cu jumătate de secol, teroarea roşie cotropea minţile studenţilor. Ieşiţi din amfiteatre, cu pumnul ridicat şi cărticica roşie a lui Mao, tinerii de atunci au crezut că schimbă lumea.

Două milioane de francezi au ieşit pe străzi în apărarea marelui Charles de Gaulle. Astăzi cine ar mai mărşălui în favoarea lui Macron?

Un om care n-a făcut niciodată politică şi care, apărut ex nihilo, voia să fie purtat ca o icoană de salvator al lumii nu poate decât să plictisească, să stârnească ilaritate şi să enerveze mai-marii lumii. Politica lui externă e gol de stat. Cea internă e legată la vestă. Eforturile sale de supravieţuire sunt uriaşe, probabil împins din spate, pentru că fără o cheiţă de sistem el demisiona demult. Având vocaţie de funcţionăraş cu guleraş, e încă ţinut în priză, bietul necreştin, fără alinare.

Imensul aparat de propagandă l-a adus, în euforia naivităţii franceze proverbiale, la putere. Un imens val de încredere i-a tonificat muşchii şi i-a îndreptat spinarea altădată încovoiată în faţa marelui stăpân.

Ce doreau programatorii lui Macron? Doar nu credeaţi că el s-a reprezentat vreodată pe sine. Să extindă noua ideologie progresistă, total anticreştină, de la şiret la bască, peste toată Europa, precum o plasă de păianjen.

Nu el a fost cel care-și dorea o Europă cu două viteze? Una în marş, alta în marşarier, aşa a ajuns sistemul său după o decadă scurtă de timp.

Macron s-a înfrânt din cauza imensului gol din programul său economic şi social. Din lipsa de perspective. A promis mai mult decât ar fi putut să ducă. Boema franceză se hrăneşte cu stipendii, nu cu baloane colorate.