Precizări ale Patriarhiei Române despre vizita Papei Francisc

Cosmin Ţintă ACTUALITATE SOCIAL
Transmite:

Programul vizitei Papei Francisc în România cuprinde o întrevedere la Palatul Patriarhiei cu Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și cu membrii Sinodului Permanent al Bisericii Ortodoxe Române, vineri, 31 mai 2019, de la ora 15:45, precizează Biroul de presă al Patriarhiei Române.

Întrevederea va fi urmată de vizita Papei Francisc la Catedrala Națională, unde va fi primit, la ora 17:00, de către Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, care va rosti un cuvânt de salut pascal, urmat de un cuvânt de răspuns al Sanctității Sale. În continuare, programul vizitei din Catedrala Națională cuprinde rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba latină, urmată de cântări pascale catolice. După terminarea acestora, va urma rostirea rugăciunii Tatăl nostru, în limba română, urmată de cântări pascale ortodoxe. Programul nu cuprinde oficierea unui serviciu liturgic comun, ci momente muzicale distincte şi consecutive, conform hotărârii Sfântului Sinod şi practicii din diaspora română când se folosește acelaşi lăcaș de cult.

Citește și: Papa Francisc a ajuns în Bulgaria, Biserica Ortodoxă îl boicotează: „Este împotriva canoanelor”

La ieșirea din Catedrală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel și Papa Francisc vor saluta credincioșii prezenți cu salutul pascal„Hristos a înviat!”.Cei care doresc să asiste la eveniment sunt așteptați pe esplanada Catedralei Naționale, începând cu ora 14:00. Televiziunea Trinitas TV a Patriarhiei Române va transmite integral și în direct evenimentul. Vizita Sanctității Sale Papa Francisc în România are loc la invitația Președintelui României, a autorităților statului și a Bisericii Catolice din România, în perioada 31 mai – 2 iunie 2019.

Loading...
loading...

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Check Also
Beatificarea unui martir: IOAN SUCIU – episcopul tinerilor. A fost fotbalist la Blaj
Episcopul Ioan Suciu, unul dintre cei 7 prelați ai Bisericii Greco-Catolice care urmează a fi ...